Despre ROSEdu Summer of code
ROSEdu Summer of Code reprezintă programul de lucru pe vară în cadrul proiectelor ROSEdu. Studenţii de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare pot lucra în vacanţa de vară la proiectele ROSEdu (minim 2-3 săptămâni) şi pot obţine astfel adeverinţa de practică necesară în anii 2,3 şi 4.
Scopul RSoC este ca participanții să devină programatori mai buni și să se familiarizeze cu mediul Open Source, cu lucrul într-o comunitate.
După cum spune şi numele, modelul de lucru este unul inspirat după Google Summer of Code (cu câteva diferenţe desigur). Astfel, studenţii pot aplica la unul dintre proiectele prezentate în pagina de proiecte la care doresc să lucreze în perioada după sesiune. Pe pagina de calendar sunt disponibile mai multe detalii privind desfăşurarea programului.
Pentru început, vezi lista de proiecte. Dacă ai întrebări consultă secţiunea de întrebări frecvente sau contactează-ne.
Rezultate RSoC
RSoC 2008 s-a încheiat şi dorim să le mulţumim celor care au lucrat pentru efortul depus. A fost o ocazie buna pentru multe persoane sa invete lucruri noi si speram ca a rezultat in dobandirea de multe cunostinte si deprinderi.
Speram ca rezultatele si feedback-ul vostru sa ajute la o editie viitoare a RSoC incununata de cat mai multe rezultate.
Felicitari persoanelor implicate in proiectele ROSEdu:
- Ana Savu
- Claudiu Gheorghe
- Alexandru Bardas
- Anda Nicolae
- Alexandra Gherghina
- Alexandra Andronescu
- Dan Gioga
- Sergiu Costea
- Oana Goge
Felicitari deosebite celor care au avut o contributie deosebita in proiectele RSoC. Aceste persoane vor primi o diploma de excelenta de la coordonatorul proiectului. Diploma va fi distribuita coordonatorilor in prima faza de Andrei Buhaiu.
- Adriana Szekeres
- Lucian Grijincu
- Alex Eftimie
- Vlad Dumitrescu
- Eduart Tutescu
- Adriana Draghici
- Vali Priescu
- Mihai Maruseac
Iată ce au crezut unii studenţi despre lucrul la RSoC:
Proiectul la care am participat se numeste Tigus - Question Editor/Google Spreadsheets Storage. Mi-a facut placere sa colaborez in cadrul unui proiect open source si sa dezvolt un proiect care va putea fi utilizat in cadrul unei materii din anul 1. Am invatat lucruri noi lucrand cu tehnologii cu care nu am mai lucrat, cum ar fi Git repository sau API-ul Google Data pentru Java, iar Mircea ne-a ajutat de fiecare data cand am avut nevoie.
Mi-as fi dorit ca proiectul sa aiba niste specificatii mai detaliate ale cerintelor. Au lipsit detalii despre clasele abstracte pe baza carora a trebuit sa lucrez sau a mecanismului de functionare a programului.
Alexandra Andronescu, Tigus
Acest proiect a reprezentat pentru mine o experienta din care am invatat mult.
Ce mi-a placut inca de la inceput a fost organizarea sa, modularizarea aplicatiilor si faptul ca au fost stabilite
conventii pentru felul in care scriem codul (numele pachetelor, claselor, respectarea "coding style"-ului java).
Paginile de wiki de pe sit-ul proiectului au fost foarte utile. Totodata am avut ocazia sa invat sa folosesc utilitare
cu care nu am mai lucrat inainte : git si ant. A fost destul de grea familiarizarea cu git-ul, am pierdut mult timp
la inceputul proiectului pentru acest lucru, si m-am apucat cam tarziu sa scriu cod pt aplicatie, insa
consider ca e foarte bine ca am lucrat cu el.
Mircea Bardac m-a ajutat mult cu git-ul, mi-a aratat cum sa rezolv incurcaturile pe care le faceam in repository,
si am discutat destul de mult despre aspecte ale aplicatiei mele.
Un punct slab al proiectului a fost ca ne-am intalnit doar de doua ori pt a discuta ce lucram, iar atunci nu au fost prezenti
toti cei implicati.
In concluzie, mi-a facut placere sa lucrez la acest proiect, mi-a placut aplicatia pe care a trebuit sa o fac si sper sa mai
lucrez si alta data la un astfel de proiect.
Adriana Draghici, Tigus
În cadrul programului ROSEdu Summer of Code am lucrat la proiectul World
of USO. Pentru mine, aceasta a fost primul contact cu lumea
programării open-source şi sunt bucuros că am avut
această oportunitate. Am învăţat să folosesc
tehnologiile specifice unui proiect la care contribuie mai multă lume
(SVN, Trac) şi mi-am aprofundat cunoştinţele despre PHP,
MySQL şi programarea orientată pe obiecte.
Consider că participarea la un astfel de program aduce multe
beneficii unui student la Calculatoare: un bun antrenament al
capacităţii de lucru în echipă, posibilitatea de a pune în
aplicare teoriile învăţate la şcoală şi, poate
cel mai important, "accesul" la cunoştinţele celorlalţi
membri ai echipei.
Aş dori ca World of USO să se dezvolte în continuare şi eu
să fac parte din echipa care va realiza asta. De asemenea sper ca
programul ROSEdu Summer of Code să fie cunoscut de cât mai mulţi
studenţi şi să vină în întâmpinarea nevoilor lor
educaţionale şi de formare.
Vlad Dumitrescu, World of USO
Ştiri RSoC
Lista finală
În cele din urmă, aceasta este lista studenților înscriși la ROSEdu Summer of Code și proiectele la care au fost acceptați. Le dorim tuturor mult succes vara aceasta! Lista.Sursa: ROSEdu Summer of Code | 22 Jun 2008 | 1:22 pm
Persoane inscrise
Am început trierea candidaților. Până acum s-au înscris nu mai puțin de 43 de studenți, un număr care ne bucură. Fiecare dintre voi contează, așa că stay tuned!Sursa: ROSEdu Summer of Code | 15 Jun 2008 | 1:53 am
Preselectie
Perioada de inscrieri s-a încheiat. Urmează preselecția apoi interviurile. Vă vom ține la curent cu noutătile programului.Sursa: ROSEdu Summer of Code | 15 Jun 2008 | 12:01 am
Înregistrare îmbunătăţită
Acum puteţi să aplicaţi la mai multe proiecte în ordinea în care doriţi. Astfel vă vom putea redistribui în cazul în care nu mai sunt locuri la primul proiect dorit.Sursa: ROSEdu Summer of Code | 11 Jun 2008 | 10:05 pm
Noi detalii despre proiecte
Au aparut mai multe detalii despre proiectul Tigus (ITE in denumirea iniţială). Nu uitaţi să citiţi pagina de proiecte.Sursa: ROSEdu Summer of Code | 11 Jun 2008 | 8:30 pm
Site-ul RSoc a fost lansat
Ne bucurăm să anunţăm lansarea site-ulSursa: ROSEdu Summer of Code | 8 Jun 2008 | 12:57 pm